Taximetristul și ghepardul

Într-unul dintre multele Loganuri jegoase ce mișună prin București l-am găsit pe El. Nu pe Dumnezeu, nici pe Fiul Lui, ci pe unul dintre taximetriștii ale caror nume nu le-am aflat niciodată. Un tip brunet, doar cu câțiva ani mai mare ca mine, slab, cu zâmbet și ten măsliniu de taximetrist indian în New York. Își omora timpul cu o Libertatea boțită și murdară de sos de shaworma până când ne-a văzut pe noi.

Eram cu Andrei și amândoi înjuram aprig – plouase cu găleata cât sorbisem noi din cafele și narghilea, pe Lipscani, și metrourile nu mai circulau la ora aia din noapte.

“Sunteți liber?” am întrebat eu cu vocea răgușită din cauza frigului. Răspunsul a fost foarte scurt și măgulitor “Da boss, hai urcați-vă să va plimb”.

Odată Andrei înfipt în scaunul din față și eu lăfait pe toată bancheta din spate, primi 200de metrii parcurși, după împărtășirea destinației, au fost anoști și tăcuți. A fost, probabil, liniștea dinainte furtunii – ca să folosesc un clișeu obosit.

“Ați fost p-aici la cluburile astea șmechere dă pă lipscani, ha?” a întrebat taximetrisul în timp ce conducea cu coatele și își aranja cu ambele mâini brățara de aur de pe încheietura stângă. “E, nu tocmai… am fost la o nargh-“ începuse să zică Andrei cu jumătate de gură. Taximetristul a considerat ca răspunsurile sunt pentru cei slabi de înger, așa că l-a interrupt pe Andrei și-a răspuns fară probleme singur. Mai mult, ceea ce a urmat a fost un adevarat monolog, mângâiere pentru sufletele mâhnite.

“Daaaaa, e șmechere rău astea dă p-aici. În fiecare seara multe pizde bete rangă. Și cine vine să le ducă acasă și “ “ ocazional să le și fută? Tot baiatuuuu!”

a zis tipul zâmbind cu toți dinții din gură, gingiile și o parte din limbă. Andrei a aprobat înțelegător, exact cum leul din savană zâmbește fără curaj masculului alfa.

“Da coaie, deci să vezi. Bai, deci sunt unele gagici bai care arata prea bine în rochițele alea vaporoase, știți voi, alea așa…. legate sub țâțe, și cu o fustiță scurtă, mamăăăăăă!” a spus taximetristul.

A urmat o propoziție scurtă și apăsată din care nu am înțeles decat “cur” pentru că tipul mușca deja din propriul pumn.

“Băi, și mi-a ieșit și mie pasența cu o blondă d-asta, bună-n draci – s-o apuci de craci, și după două cafele pe Dorobanți și două găleți de vrăjeală am dus-o acasă”.

Cred că e inutil să vă zic că deja în momentul ală Andrei făcuse scurtă la gât, întors spre taximetrist, iar pe mine mă durea barbia ce se odihnea pe tetiera scaunului din dreapta.

Oricum, să ne întoarcem la taximestrist. “Băi coaie, și când o dezbrac ca să ne futem ca iepurii, am pus-o capra, și *BANG*” – a lovit în volan. Andrei s-a uitat spre mine cu niște ochi de căprioară prinsă în lumina farurilor. Era privirea lui de “Frate-era-să-sară-airbag-ul”.

“ȘI DĂI ÎN EA! Băi, frate, și cum stătea ea cu curu-n sus, vad ce coaste are. Frațioare, știi cât de slabă era? Țambal coaie, țambal! Băi, și eu încercam s-o fut “ – râde copios; “Dar când îi vedeam coastele alea frate, mă gândeam la un documentar pe care l-am văzut eu pe Discovery, cu gheparzi coaie! Ma jur, o futeam în cur și mă gandeam la gheparzi. La cum aleargă ei, coaie, în savana. Și cum atacă ei gazele”

A fost prima dată când am văzut în Andrei un cocktail de amuzament, confuzie și tristețe. Eu eram mut de uimire. Sau amuzament. Sau poate rușine, nu-mi dau bine seama. Taximetristul și poveștile lui erau ca un dezastru natural; sigur, e oribil si lumea suferă, dar parcă tot îți vine să te uiți în continuare.

Zarurile pufoase legate de oglindă erau martori tăcuți. Taximetristul a continuat:

“Tot mai bune e grasele, ca măcar ai de ce să te ții, și astea de obicei sunt și drăguțe, când am fost eu combinat cu una o sunam și-i spuneam că vreau să ne întâlnim și mereu o rugam să-mi ia și mie o sticlă de cola și un pachet de țigări. Mereu venea cu ele. În dinți. Le zici că le iubești și gata. Dai la buci până dai la boboci!” – a râs singur, impresionat parcă de propriul joc inteligent de cuvinte. Taximetristul se considera aparent un jongleur al cuvintelor, un marchiz al anacolutului, un baron al poantelor.

Taxiul a mers un minut în tăcere deplină. Andrei se uita pe geam pentru că simțea că nu-l poate privi în ochi pe taximetrist. Ar fi fost prea ciudat. Ca un credincios care-și privește în ochi zeul superm. Ar fi fost sfidare și lipsă de respect.

Simțind minutele alunecând pe asfaltul umed de sub Logan, taximetristul s-a văzut nevoit să tragă o concluzie rapidă.

“Toate femeile sunt proaste” a spus scârbit. “Bai am o proastă în bloc, bucățică, craci de doi metri, blondă, și e înebunită după mașini. Se arde numai cu d-aștia care au gipane, decapotabile. Și mă întâlnesc cu ea în scara blocului. Băi și eu n-o sufăr. Nu pot să o înghit. Da’ ne vedem rar așa că am lasat-o în pace. Toate ca toate, da’ proasta calcă singură pe bec și se bagă în seama cu mine că Bag pula, eu nu m-am mai abținut și i-am zis: Fă proasto, degeaba te plimbi tu cu merțanu’, că putea să fie și Dacie, tot pe scaunul din dreapta mergi. Te plimbă ăla o tură de cartier și tu sugi pula pentru benzină”.

I-a zis-o el.

Zâmbetul taximetristului din momentul respectiv era o îmbinare stranie între cel al unui professor mândru că a modelat mințile tinere ale copiilor și cel al unui individ care tocmai și-a tranșat familia.

Mașina a oprit, eu am plătit cursa și m-am dat jos din mașină fără să scot o vorba. Peste câteva secunde a coborât Andrei, și după ce am închis portierele am făcut câțiva pași împreuna.

Ne-am oprit, ne-am uitat unul la altul și am început să râdem isteric. “Incredibil” am spus, sec. Andrei a dat dezaprobator din cap. “Pfffffff, frate!”

Atât.

Am adormit cu imaginea taximetristului în minte, fugărind în chiloți un ghepard prin savana africană, la asfințit. Imaginea asta mă va bântui pentru tot restul vieții.